Un sat dat uitarii

Drumul este de tara. De cum te apropii simti cum danseaza rotile masinii prin puzderia de gropi tot mai prezente pe calea care nu a vazut vreun firicel de asfalt. Cu toate acestea aici la 14 km de Recas, lumea pare altfel, o liniste te cuprinde si te intrebi cum de pot oamenii trai asa izolati de agitatia cotidiana cu care noi, restul, suntem atat de obisnuiti. Vulpea, fazanul, iepurele sunt doar cateva din animalele care ar putea sa traverseze calea unui vizitator. Stanciova, caci asa se numeste satul, parca a ramas intepenit in timp. Nu multe s-au schimbat, desi ca in majoritatea satelor izolate, tinerii pleaca spre orase, iar cei care raman sunt batranii, ei si amintirile lor. Majoritatea celor care locuiesc aici sunt sarbi. Acestia s-au stabilit aici de pe timpul raposatului si isi duc traiul cam la fel ca atunci. Locuri de munca nu sunt, singura posibilitate de a castiga un ban in plus sunt copacii. Barbatii vand masini ticsite cu lemne in piata pentru a face un ban. Legatura cu exteriorul nu prea exista. Cei care au masini sau carute sunt binecuvantati deoarece restul persoanelor trebuie sa astepte autobuzul sau microbuzul care trece de aduce sau duce copiii la scoala din Recas. In acest sat parca uitat de lume fiecare zi trece cam la fel. Sarbii de aici s-au obisnuit cu lipsurile si problemele pe care le au. Si desi, tinerii continua sa isi croiasca drum spre orase, mai sunt si familii care nu se pot desprinde. Copiii par insa cei mai fericiti. Ei nu inteleg frustrarile oamenilor mari legate de traiul de zi cu zi. Ce poate fi mai interesant si mai placut decat sa se joace pe terenul de fotbal, asta dupa ce alunga cardul de gaste ce s-a instalat ca intodeauna acolo unde nu are voie sau sa se plimbe cu caruta.
Desi acum cativa ani, copiii aveau posibilitatea sa faca clasele I-IV la Stanciova, acum bancile sunt goale, scoala s-a desfintat, iar cei mici fac naveta la Recas. Singura care mai functioneaza este gradinita, si aceasta cu greu deoarece putini sunt educatorii care accepta sa vina la Stanciova pe salariul pus in joc cu atata amabilitate de Ministerul Educatiei. Desi gradinita a ramas cam aceiasi de acum cativa zeci de ani, copiii sunt fericiti deoarece ei nu stiu o alta varianta, accepta realitatea asa cum e. Aici caldura vine de la teracota si nu de la calorifer, usa nu se inchide bine, iar vantul isi face croieste usor drum prin crapaturi, mocheta se destrama, WC-ul am spune ca nu exista, dar cateodata toate acestea nu par a avea importanta. Dorinta de a merge la gradi exista si aici.
La multi din cei care locuiesc aici, lipsurile se fac simtite, unii isi aduc copiii doar pentru laptele si biscuitii pe care-i primesc gratuit de la Ministerului Educatiei. Nu de putine ori se scuza mamele ca nu isi trimit micutii deoarece li s-a terminat margarina si nu au avut ce pune pachet. La numaratoare ies doar zece, in conditile in care la Recas, o singura grupa are in jur de 25/30 de copii. Slava Domnului exista si aici jucarii, chiar daca nu poate la fel ca in celelalte gradinite, dar cum bine spunea cineva orice obiect se transforma in jucarie in mainile unui copil. Isteti din fire si dornici sa stie cat mai multe, asculta cu atentie si se bucura nespus atunci cand din bunavointa unor oamenii cu sufletul mare nu mai trebuie sa se certe pe un creion sau pe o guma de sters. Cristi are doar patru ani, dar ii merge mintea mai ceva ca unui copil de clasa I. Prinde foarte repede poeziile, stie culorile, numerele, singura problema e ca de multe ori refuza sa stea la gradi fara bunica, asa ca batrana se aseaza pe scaunel si se gandeste la modalitati de pacalire a nepotului. Asa ar arata o frantura dintr-o zi de gradinita la Stanciova. Din pacate insa prea putini sunt cei care isi dau interesul pentru acesti copii...

Otravire lenta

Suntem inselati de mult cu monoglutamatul de sodiu sau E621. Il cumapram o data cu alimentele care prezinta toate caracteristicile unor alegeri reusite, atat din punct de vedere al formei, cat si a culorii sau al gustului. In ultima perioada suntem asaltati de produse imbibate cu aceasta substanta care nu face altceva decat sa ne otraveasca incet, omorandu-ne si neuronii intre timp.Desi s-au facut nenumarate studii care demonstreaza efectul nociv asupra organismului, nimeni nu ia atitudine. Daca ne gandim la nenumaratele firme si lanturi de magazine, interesele sunt mari, astfel ca o initativa in acest sens nu e de mirare ca nu apare. Acest “potentiator de aroma” este o substanta care “minte” creierul ca ai mancat ceva bun. Actioneaza asemanator unui drog, alterand nivelurile de neurotransmitatori si dand o satisfactie falsa. In momentul în care glutamatul devine un ingredient folosit în mod artificial numai pentru a potenţa gustul, atunci are loc un proces de supraexcitare a celulelor nervoase din creier, ceea va conduce nu numai la obezitate şi diabet, dar chiar şi la tot mai cunoscutele boli neurologice precum Alzheimerul. Într-un raport prezentat în 2006 în faţa comisiei de experţi pentru aditivii alimentari din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, intitulat „Otrăvirea lentă a omenirii”, cercetătorul John Erb a rezumat sute de studii ce au tratat în ultimii 50 de ani efectele glutamatului de monosodiu asupra animalelor şi oamenilor. Urmărind acest rezumat, prezentăm în continuare câteva dintre aceste efecte. Potrivit cercetătorilor F. Bellisle şi M. Monneuse, un procent de 0,6% de glutamat de monosodiu este suficient pentru a-i determina pe oameni să mănânce mai mult şi mai repede; se pare că în jur de 6% din dieta zilnică a unei persoane ar putea fi alcătuită din MSG. Astfel încât, la un consum de două kilograme de alimente pe zi, un adult sau un copil ar primi o doză de 12 grame de glutamat de monosodiu; o astfel de doză este suficientă pentru a omorî un şobolan de un kilogram.

Stapan...slujitor!

Nu am mai scris de mult si iata ca au venit peste noi si Sarbatorile Pascale. Romani merg la slujba, iau lumina si se bucura de Invierea Mantuitorului, desi nu stiu cati dintre noi, printre care ma enumar si eu, suntem constienti de ce insemna acest lucru cu adevarat. De curand un preot spunea ca Dumnezeu ne invata ca a fi Stapan insemna in primul rand ai sluji pe ceilalti. Am stat mult timp si m-am gandit la mesajul acestor cuvinte, care se lovesc de peretii realitatii de astazi. Acum cand vorbim la fiecare minut de leaderi, cand ego-ul si dorinta de reusita este atat de mare, acum cand suntem intr-o competitie acerba, acest mesaj pare a se stinge in urechile noastre surde. Nici in mintea mea formata dupa modelul bine stabilit de societate deoarece toti ne indreptam spre aceiasi directie nu pare sa incapa aceasta idee si totusi m-au cucerit ceva timp acele cateva cuvinte rostite cu ecou in biserica. Ce curaj trebuie sa ai sa realizezi ca a fi stapan insemna in primul rand a fi slujitorul celorlalti, adica a nu uita pe cei de langa tine. Din pacate, toti suntem luati de val, de multe ori nu gandim si mergem in rand cu lumea pentru a nu fi nota discordanta din solfegiul impus de societate. Ce ne face cu adevarat mareti, cu ce ramanem dupa o lunga zi petrecuta in realitatea cotidiana, la intrebarile astea trebuie sa ne raspundem fiecare dintre noi.

Hristos a inviat!

Si fie ca Sarbatoarea Invierii Domnului sa va aduca lumina in suflet si numai bucurii!

A trecut aviara...a venit porcina

Gaina cotcodaceste de fericire deoarece aviara a trecut, a venit randul porcului sa-si faca griji. Acum nu stiu daca se va merge pana la extremele la care s-a ajuns in cazul primei mai sus mentionate, adica de urmarirea si uciderii gainilor, si in cazul porcilor. Cert este ca nu am auzit de nici un reprezentant al porcinelor sa fie in carantina sau de vreo masura in acest sens. M-au uimit teribil cozile de-a dreptul interminabile ce s-au format in dreptul sediilor de vaccinare in capitala. Multimea speriata a venit sa se imunizeze la sfatul d-lui Cercel. Panica s-a ridicat la cote maxime. Daca inainte lumea era circumspecta, iata ca un caz a unei persoane publice a scos oamenii din case, ne mai tinand cont de motivele care i-a facut sa nu mearga din start la vaccinare. Chiar daca s-a auzit ca vaccinul nu a fost indeajuns testat, iar reactiile adverse nu se stiu sigur, teama invinge. Oamenii au venit buluc, cei mai multi fara sa-si fi facut analizele sau o consultatie in prealabil. Curios este ca urmarita in cazul gripei aviare, gaina, ne salvaza de porcina. Deoarece vaccinul, cel putin cel din tara noastra, are la baza oul. Gripa animalelor ne ataca fara incetare. La ce ne putem astepta in urmatoarea perioada decat sa apara gripa cabalina si altele la fel. De ce au aparut asa dintr-o data? Nu stim, tot ce putem face e sa ne dam cu presupusul. Cert este ca traim cu speranta ca cei considerati specialisti, care poarta titulatura de doctori, sa se gandeasca la sanatatea oamenilor si la nimic altceva.

Discriminarea panselutelor

Producatorul isi plateste certificatul pentru a putea vinde, dar in Piata de flori 700 nu prea reuseste. Locul este prea mic pentru numarul mare de vanzatori, mai ales acum in sezonul panselutelor. Astfel, cu certificatul in buzunar, acesta se trezeste izolat intr-un colt ferit de ochii clientilor asezat incomod, dar taxa de 5 lei tot trebuie sa o plateasca la fel ca restul persoanelor, sau si mai tragic ramane pe dinafara, iar conducerea pietei nu poate face nimic. Cum nu mai este loc in taramul florilor pentru producatorul de panselute, acesta se hotaraste sa se puna afara, pe partea cu Biserica Sfantul Dimitrie, deorece pur si simplu nu are unde sta cu marfa. Isi scoate la lumina zambitoarele floricele si isi pune ladita in fata pietei, unde mai erau expuse spre vanzare si alte plante, ghivece si coronite de con de brad ale florariilor cu standuri din interior. Putin stia acesta ca panselutele lui sunt inferioare in rang, plantelor expuse langa. Acest lucru l-a aflat de la sefa pietei care suparata foc il cearta teribil pe amaratul producator deoarece a indraznit sa faca negot cu panselute in fata pietei pe domeniul public, neavand nici cea mai mica problema cu florile expuse in vecinatatea apropiata. La observatia producatorului ca nu are unde sta, iar ceilalti fac acelasi lucru, "sefa" a declarat raspicat ca acestia platesc sume considerabile pe standurile din interior. Astfel, lor li se permite invadarea spatiului public.

Traim "mult si bine" in spitalele din Romania

Te iei cu mainile de cap si vrei sa fugi din locul in care ai mers tocmai pentru ca te simteai rau. Nesimtirea unor pretinsi doctori este fara margini, nu stiu cum de nu le crapa obrazul la propriu de atata nepasare fata de o fiinta umana. Tanara cu dureri cumplite soseste la spitalul Odobescu din Timisoara, doctorita amabila, zambitoare o consulta, afla cauza si da verdictul - trebuie operata, doar ca ar mai trebui facute niste analize. Trec cateva zile, parinti se mai gandesc inca o data la ce a spus doctorita si isi pun semne de intrebare deoarece dupa spusele acesteia, fata nu trebuia sa se miste prea mult deoarece starea ei s-ar fi putut inrautati. Evident a aparut intrebarea de ce nu o mai opera sau de ce nu a operat-o imediat. Astfel, vorbesc cu aceasta si ii dau niste bani, deoarece aflasera deja de la celelalte din salon taxa care oficial nu exista, dar cu care se cadaorisesc medicii. De la primirea acontului, doctorita, asemenea unui motoras a carui cheie tocmai ce a fost rotita, a grabit operatia pe ziua urmatoare, in conditiile in care fata mai trebuia sa astepte inca cateva zile, cica pentru alte analize. De la ea au putut afla pretul total si corect. Banii pe imozite pentru sanatate, asigurari sunt dati asa din bunavointa noastra, a tuturor. Poti plati toata viata si te poti trezi bine mersi in situatia in care esti pe un pat de spital netratat sau amanat pentru ca nu ai cu ce sa-i platesti sau si mai grav esti fericitul posesor a unei operatii nereusite si de aici alte probleme. Nu inteleg sau nu stiu ce sa mai zic chiar asa de tare e foamea asta de bani si chiar asa de mult creste insensibilitatea incat sa risti sa faci rau unui om doar pentru ca nu ti-a platit inainte. Cel mai grav este ca ma uit si nu imi vine sa cred. Toata lumea stie situatia, toata lumea vorbeste, ziarele publica diverse articole pe tema aceasta, dar nimic, continuam la fel. E obisnuinta deja sa vorbim despre aceste subiecte, sa ne plangem, dar parca le auzim si trec, parca toti ne-am obisnuit si resemnat, vorba aceea, oricum nu se schimba nimic, asta este. Juramantul lui Hipocrate, vorbe in vant care zboara exact ca frunzele ofilite ce parasesc copacii toamna.

Posturi de suplinitori date pe sub mana

Ziua frumoasa de septembrie se simtea prin deschizatura mica a geamului chiar si in sala de la Liceul CD Loga din Timisoara, unde o multime de profesori stateau ingramaditi sau adunati pe la porti doar, doar or prinde un post in invatamant. De dimineata pana seara tarziu, nemancati sau nedormiti, toti asteaptau cu nerabdare dezondamantul sedintelor interminabile. Paharele goale de cafea si nervii intinsi la maximum incepeau sa isi spuna cuvantul. Sala clocotea ca o oala sub presiune pana cand o doamna mai in varsta a ridicat capacul dezvaluind si celorlalti nestiutori cateva probleme, una dintre ele era, ca peste posturile de psihopedagogie speciala s-a cam lasat o ceata timpurie de toamna. Doamna respectiva, ca o fosta jurnalista declarata, a cerut microfonul. Urechile stateau ciulite, nimeni nu pricepea ce se intampla. Inspectoarea de pe acest domeniu, ii facea semn discret acesteia sa renunte la scandal, vorbind cat se poate de frumos si incet. Microfonul nu l-a primit, dar femeia nu a renuntat si pe un ton mai ridicat, sustinuta de un cor de voci de pe margini, a spus cum asteptasera ziua trecuta de dimineata pana seara, ca sa li se spuna ca nu sunt posturi pe psihopedagogie speciala, iar doritorii ar trebui sa vina a doua zi, poate, poate or prinde ceva, deoarece atunci nu aveau ce face decat sa astepte pe degeaba. Vorbele femeii erau sustinute si de alte persoane, una dintre ele declarand ca a intrebat-o persoanal pe inspectoarea pe psihopedagogie speciala, iar aceasta a spus exact lucru declarat mai inainte, si anume ca nici o sansa de vreun post pe ziua respectiva. Ehi, dar lucrurile s-au schimbat se pare. Deoarece acum din listele prezentate s-a putut vedea clar ca imparteala painii s-a cam produs. Astfel, s-a aflat ca dupa ce persoanele interesate de locuri de munca pe psihopedagogie speciala au plecat, dupa cateva ore posturile s-au distribuit. Cui? Dupa spusele doamnei inginer care se ocupa cu ordinea si imparteala, nimeni altora decat celor care au avut bunavoinata sa astepte, iar dumneaei nu a avut ce face decat sa-si faca datoria, si anume sa dea posturile celor ramasi chiar daca aveau note mai mici. Iar bineinteles ca zvonul nu se stie de unde a aparut, in conditiile in care cateva zeci de urechi au auzit acelasi lucru de la persoana a caror cuvinte cantareste cel mai mult in aceasta situatie. A urmat un ropot de aplauze, inspectoarea facea semne menite sa o calmeze pe doamna infuriata. Mai multe persoane comentau de pe anonimul scaun din sala. In cele din urma fosta jurnalista s-a asezat la locul ei, din primul rand, vadit suparata. Distribuirea posturilor a continuat, deoarece subiectul a fost rapid schimbat. Inspectoarea s-a ridicat dupa aproximativ zece minute si a vorbit cu doamna din primul rand, facand semne cu mana ca totul se poate rezolva. In timpul acestui fiasco de sedinta, inspectoarea a mers in spatele panoului, culmea ironiei cu proiectia posturilor, luand-o si pe doamna suparata impreuna cu prietena dansei. Dupa ceva timp, discutia ia sfarsit, fosta jurnalista paraseste sala multumita. Ceilalti nu au avut norocul de a fi chemati la tratative in spatele panoului, astfel au ramas fara loc de munca.